De ce Sara Studio?

Sara s-a născut într-o zi de primăvară în care știu că soarele mi-a făcut cu ochiul numai mie. Din acea zi mi-a fost greu să mă uit în altă parte pentru că o simt cum crește ca parte din mine și totuși…, e alături, zâmbind. E încă atât de mititică, însă prezența ei mă face să mă simt zilnic cea mai puternică. Sara este fetița mea și, datorită zâmbetului ei, sunt împlinită.

Sara Studio s-a născut în același an. Are același nume pentru că vreau ca după o vizită la noi să vă simțiți la fel cum mă face să mă simt fetița mea: puternică și împlinită! Grija față de dorințele dumneavoastră, profesionalismul echipei și prețurile rezonabile sunt chestiuni la care țin și fără de care acest salon de înfrumusețare nu ar putea rezista pe piață.

Sara Studio va crește odată cu Sara, iar eu voi avea mereu grijă de el pentru că, într-un fel, o reprezintă pe fetița mea în fața dumneavoastră.

Dacă însă pe Sara o vom crește așa cum știm eu și tatăl ei mai bine, în cazul Sara Studio am o dorință: ca acest salon de infrumusetare să crească frumos şi de aceea aş avea nevoie şi de sugestiile dumneavoastră.

Salon de infrumusetare Sara Studio

Salon de infrumusetare Sara Studio Hair & Beauty

Testimoniale

Beauty News

10% discount la programarile online!