O vizită la coafor te scoate din depresie

Indiferent dacă eşti meteosensibilă, te-a părăsit iubitul, te-a certat şeful sau, pur şi simplu, ai intrat într-o pasă în care eşti total nemulţumită de viaţa ta, nu dispera pentru că ai la îndemână o serie de modalităţi, plăcute şi eficiente, care te ajută să-ţi recapeţi pofta de viaţă.

Analizează-te!
Primul pas este să înţelegi ce se întâmplă cu tine, ce te-a adus în starea aceasta, şi abia apoi analizează căile prin care te poţi redresa. Ştii bine că ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternice. Ştii bine că noi, femeile, avem forţe nebănuite şi, poate, chiar un soi de “al şaselea simţ”.

Remedii sigure
Trebuie să te mobilizezi. Nu eşti altfel decât ceilalţi. Dacă ei reuşesc, poţi şi tu să-ţi îndrepţi viaţa în direcţia dorită. Încearcă să faci ceva ce-ţi place, ceva ce-ţi aduce “self respect”: fă sport, citeşte o carte bună, uită-te la o comedie romantică, ieşi cu prietenele la o cafea, mergi la shopping sau du-te să te răsfeţi într-un salon de înfrumuseţare.

Lasă-l pe stilist să decidă!
Este lucru ştiut că orice femeie se simte sigură pe ea atunci când este conştientă că arată bine. Acum este momentul să te redescoperi. În afara unei sesiuni de shopping, unde îţi poţi achiziţiona haine drăguţe, o tunsoare nouă te poate scoate din depresie.
Nu lua cu tine reviste şi nu te compara cu vedetele din pozele de acolo. Bazează-te pe sfatul stilistului. El va şti exact ce tunsoare te prinde cel mai bine, în funcţie de forma feţei tale.
O ideea bună ar fi şi să te vopseşti. Deseori, o altă nuanţă a părului poate însemna o schimbare de look radicală. Aici tot stilistul are ultimul cuvânt. În funcţie de tendinţe şi, evident, de nuanţa tenului tău, îţi poate recomanda o culoare care să-ţi vină perfect. Garantat vei ieşi de la salon uitând despre depresie.

Uită de pastile!
Momentele acelea de căutări printre rafturi, de probat, de ales, pot face ca sesiunea de cumpărături să fie un real antidot al stărilor depresive. De asemenea, răsfăţul dintr-un salon, unde toată lumea se învârte în jurul tău, unde masajul capilar te relaxează iar look-ul cu care pleci de acolo te binedispune îţi vor readuce zâmbetul pe buze. De ce să apelezi la pastile, să te simţi moleşită şi să pierzi contactul cu realitatea, când ai la îndemână atâtea “remedii” care, de-a lungul timpului şi-au dovedit eficienţa? Fă-ţi o plăcere şi nu vei regreta!

 

Salvează

Lasă un răspuns